De la petrecere, în arest: Un maramureșean i-a amenințat cu moartea pe polițiștii chemați de vecini

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-01-2021 23:27
Actualizat: 04-01-2021 07:31

Un bărbat din comuna Moisei, județul Maramureș a amenințat cu moartea mai mulți polițiști chemați de vecinii acestuia, care au reclamat muzica tare. Omul a devenit agresiv la vederea oamenilor legii, potrivit Mediafax.

Citește și: Urmează debarcarea Avocatului Poporului (surse)

Polițiștii au mers, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o locuință din comuna Moisei, în baza unei sesizări cu privire la faptul că la un imobil se aude muzică și este deranjată liniștea publică. Proprietarul imobilului asculta muzică la intensitate foarte mare și, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrant amenințându-i cu moartea. Polițiștii l-au imobilizat, l-au transportat la sediul poliției și ulterior la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.Cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeul de Sus.

Conform IPJ Maramureș, bărbatul este cercetat pentru ultraj.