BREAKING - 1100 de pacienți, în stare gravă la ATI. 78 de persoane au decedat din cauza Covid-19

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 04-01-2021 13:31
Actualizat: 04-01-2021 17:06

Până astăzi, 16.057 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citește și: Mugur Mihăescu l-a atacat virulent pe deputatul USR Iulian Bulai într-o emisiune Antena 3: 'Vagabonțeală! Vai steaua voastră de comuniști!'

În intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (46 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.148. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.