Noul sezon 'Românii au talent' va fi difuzat în fiecare vineri şi luni

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 25-01-2021 15:46

Noul sezon al emisiunii „Românii au talent” va fi difuzat în fiecare vineri şi luni, începând cu 5 februarie, a anunţat luni postul Pro TV, relatează News.ro.

Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu şi Alexandra Dinu jurizează reprezentaţiile concurenţilor - dansatori, cântăreţi, iluzionişti şi sportivi.

Şi în acest an, zece concurenţi se vor califica direct în semifinale în cazul în care juraţii sau gazdele, Pavel Bartoş şi Smiley, vor apăsa „butonul de aur”.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Despre noul sezon, Smiley a spus: „După 11 sezoane, suntem în măsură să spunem când este un sezon senzaţional... iar acesta este! Încă sunt foarte multe momente care ne-au uluit şi este o promisiune că veţi vedea mai mult talent, mai multă unicitate pe scenă”.