Un român căutat de Poliție a fost prins în Italia

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 04-02-2021 09:10

Un român dat în urmărire internaţională în urma unei condamnări la cinci ani de închisoare pentru lipsire de libertate şi constituire de grup infracţional, care a părăsit România în anul 2012, a fost prins de poliţişti în oraşul italian Pescara, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, transmis joi AGERPRES, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au dispus urmărirea la nivel internaţional a bărbatului pentru care Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de cinci ani pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, după ce au constatat că acesta a părăsit teritoriul ţării, anterior deciziei instanţei.

Poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au continuat investigaţiile stabilind că bărbatul s-a aflat în perioada în care s-a sustras executării pedepsei pe teritoriul Spaniei şi Italiei unde a folosit documente false privind identitatea.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Citește și: Dan Barna, despre posibilul vinovat de la Balș: 'A fost un gură cască'

Citește și: ALERTĂ Încă zece cazuri cu noua tulpină britanică în România

Citește și: Toni Grecu i-a spus soției sale despre condițiile de la Balș: 'Din prima zi mi-a spus că e frig'

"În urma coroborării datelor obţinute şi a colaborării cu autorităţile judiciare din cele două state, s-a stabilit că bărbatul locuieşte în prezent la o adresă din oraşul italian Pescara. Astfel, miercuri, pe fondul colaborării apropiate, omologii italieni au reuşit să îl depisteze şi să-l prindă pe bărbatul urmărit în vederea executării pedepsei în România", informează DGPMB.