Stomatologii și dermatologii ar putea fi duși în linia întâi în lupta cu Sars-Cov-2: 'Este o opțiune pe care și Suedia a adoptat-o'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 08-02-2021 06:38

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, anunță că medicii stomatologi și dermatologi ar putea fi folosiți în campania de imunizare. În schimb, farmaciștii nu reprezintă o opțiune în prezent deoarece nu au dreptul de a administra tratament.

Medicul Valeriu Gheorghiță susține că mai multe categorii de medici ar putea fi atrase în cadrul campaniei de vaccinare. Așa cum se întâmplă în alte țări, medicii stomatologi și medicii dermatologi ar putea fi utilizați în centrele de vaccinare.

Farmaciștii, însă, nu pot fi folosiți deoarece nu le permite legislația, relatează Mediafax.

„Cu medicii stomatologi, medicii dermatologi, da, este o opțiune pe care și Suedia, de pildă a adoptat-o. Problema resursei umane este peste tot. În condițiile acestea de pandemie o mare parte a resursei umane este implicată în îngrijirea acestor pacienți. Problema colegilor din rețeaua farmaceutică este legată de avizul de liberă practică. În România cadrul legal actual prevede că farmacistul nu are drept de a administra un tratament, sigur că acest lucru s-ar putea reglementa, nu ar fi neapărat o barieră. Dar credem că vom reuși să suplinim deficitul de resursă umană prin apelarea la celelalte categorii de medici și asistenți medicali”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi24.