Schimb de focuri la granița dintre Pakistan și Afganistan - Cel puţin patru militari pakistanezi şi patru militanţi talibani au fost ucişi

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 12-02-2021 09:53

Cel puţin patru militari pakistanezi şi patru militanţi talibani au fost ucişi într-un schimb de focuri în apropierea frontierei afgane, a anunţat vineri armata, citată de DPA, potrivit AGERPRES.

Un grup de militanţi a luat cu asalt un punct de control al armatei în regiunea Nord Waziristan, fost fief Al Qaida şi al talibanilor afiliaţi.

Ciocnirile armate care au urmat şi au durat câteva ore joi noapte s-au soldat cu opt decese, a declarat armata.

Citește și: Joe Biden trage semnalul ce alarmă: China depășește SUA. Ne vor mânca prânzul

Într-un comunicat separat, talibanii afirmă că au ucis 12 soldaţi.

Waziristan şi regiunile adiacente sunt încă inaccesibile pentru cei din afară şi este imposibil să se verifice în mod independent revendicările ambelor părţi.

Violenţa a scăzut în Pakistan de când armata i-a împins înapoi pe rebelii talibani din regiunile de la frontiera afgană într-o serie de ofensive lansate de la mijlocul anului 2014.

Dar capacitatea insurgenţilor de a lansa atacuri surpriză rămâne o provocare pentru forţele de securitate şi agenţiile de informaţii.