Un fotbalist a fost transferat în schimbul a trei porţi de aluminiu, în liga secundă croată

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-02-2021 14:51

Un fotbalist a fost transferat în schimbul a trei porţi de aluminiu, evaluate la 6.000 euro, conform unui acord insolit între două echipe din liga secundă de fotbal a Croaţiei, care a încheiat o dispută privind mutarea jucătorului, conform site-ului Telesport, citat de EFE.

Rene Saric, un mijlocaş de 21 ani, a solicitat cartea verde pentru a părăsi HNK Cibalia şi de a se muta la NK Rudes Zagreb, înainte de expirarea contractului în vară, dar clubul său nu a fost de acord, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Joe Biden trage semnalul ce alarmă: China depășește SUA. Ne vor mânca prânzul

După negocieri fierbinţi, directorul sportiv al lui Cibalia, Kresimir Tomic, a ajuns la o soluţie reciproc acceptabilă. Pentru că NK Rudes nu voia să plătească o indemnizaţie, Cibalia a acceptat să primească trei porţi de aluminiu, în valoare de 6.000 euro. Aceste porţi erau o prioritate pentru şcoala de fotbal a clubului Cibalia, care a considerat că este o indemnizaţie excelentă pentru un un jucător al cărui contract expira în iunie.

Rudes Zagreb ocupă locul şapte în liga secundă croată în timp ce Cibalia Vinkovic este pe locul 13.