Bătaie generală la Ploiești: două familii și-au împărțit pumni și picioare; 9 persoane au fost duse la spital

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 26-02-2021 19:43

Nouă persoane au ajuns, vineri seară, la spital în urma unui scandal care a avut loc într-un cartier din municipiul Ploieşti între două familii care aveau probleme mai vechi, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, conflictul a avut loc pe o stradă din cartierul Radu de la Afumaţi între membrii a două familii care, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, s-au agresat reciproc atât verbal, cât şi fizic.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi, precum şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Nouă persoane implicate în scandal au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale iar alte trei au fost duse la audieri.

Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea de măsuri legale în consecinţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere.