Ministrul Justiției îl perie pe Klaus Iohannis, după atacul președintelui: Nu este vinovat nici direct, nici indirect

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-03-2021 11:23

Ministrul Justiției, Stelian Ion, susține că el ar fi ieșit oricum în conferință de presă, chiar și fără îndemnul președintelui Klaus Iohannis. Ministrul consideră că Iohannis nu este vinovat nici direct, nici indirect pentru clasarea ”Dosarului 10 august”, în ciuda faptului că el i-a numit în funcție pe șefii din sistem care au instrumentat dosarul.

Citește și: Klaus Iohannis, mesaj de la tribuna ICCJ: anunță schimbarea legilor justiției

”În niciun caz nu pot considera că președintele României este în vreun fel responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat cu ”Dosarul 10 august”, nici direct, nici direct. Sunt oameni politici, care își doresc să se întâmple lucruri în zona justiției. Oamenii politici au susținerea electoratului și întotdeauna când există nemulțumiri în rândul populației este și de datoria lor să tragă semnale de alarmă.

Am o relație instituțională foarte bună, foarte corectă. Am apreciat întotodeauna linia pe care a mers. Restul discuțiilor, discuțiile de nuanță, de interpretări, nu-și au rostul acum. Legile acestea ale justiției pe care le analizăm în prezent trebuie să le analizăm, să le dezbatem, să le trecem prin Parlament și suntem de aceeași parte, aș putea spune.

Nu președintele României mi-a solicitat singur să vin cu anumite lămuriri. Aveam de gând să fac această conferință și s-a suprapus peste solicitarea președintelui. Ideea președintelui era să vină cineva în față și să ofere o serie de explicații pentru cetățeni, chiar dacă ministrul Justiției nu poate interveni direct. Eu doresc să transmit un mesaj: toți trebuie să își respecte competențele. Eu am depus trei jurăminte: în calitate de avocat, de deputat și de ministru. Fiecare dintre aceste jurăminte se referă la respectarea Constituției și a legilor țării”, a spus Stelian Ion.