Informații incerte despre nava atacată de pirați: românii nu sunt confirmați la bord

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 12-03-2021 19:11
Actualizat: 12-03-2021 20:40

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, a menţionat, vineri seară, că nava "Davide B" a fost atacată de nouă piraţi înarmaţi, în zona Golfului Guineea, fiind capturaţi 15 din cei 21 de navigatori aflaţi la bord, neconfirmându-se încă dacă echipajul este format din marinari ucraineni, români şi filipinezi. Potrivit lui Mihălcioiu, din informările transmise de compania De Poli Shipmanagement reiese că nava "Davide B", sub pavilion Malta, cu 21 de navigatori la bord, a fost atacată pe 11 martie de nouă piraţi înarmaţi, la 210 mile marine depărtare de Cotounu - Benin, în zona Golfului Guineea, informează AGERPRES.

Piraţii au putut captura 15 navigatori, iar şase au reuşit să se închidă în citadela vaporului.

"Până în acest moment nu sunt indicaţii clare privind componenţa echipajului. S-a presupus că echipajul era format din ucraineni, români şi filipinezi, dar această informaţie nu este încă confirmată. În momentul când o să avem o confirmare a componenţei echipajului o să revenim", se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea SLN.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Anterior transmiterii comunicatului, Adrian Mihălcioiu declarase că echipajul navei atacate de piraţi este format din marinari români, filipinezi şi ucraineni şi nu se ştie deocamdată din ce ţară sunt navigatorii răpiţi.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

"Până în prezent nu a fost formulată de către piraţi nicio cerere de răscumpărare", a mai spus preşedintele SLN.

Conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE), o celulă de criză interinstituţională a fost convocată pentru a analiza şi verifica informaţiile potrivit cărora, joi, ar fi fost răpiţi mai mulţi navigatori de pe vasul "Davide B", în largul coastelor statului Benin, în componenţa echipajului fiind şi cetăţeni români.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

"Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost deja convocată Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri", arată MAE.

Reprezentanţii ministerului reiterează recomandarea ca "tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia".