Conflict în Marea Neagră: Garda de Coastă a tras cu armamentul din dotare după mai mulți pescari turci: pescuiau ilegal în zona României

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-03-2021 13:41

Poliţiştii de frontieră au folosit armanentul din dotare şi au tras focuri de armă în Marea Neagră după ce au descoperit un pescardor turcesc care pescuia ilegal în zona economică exclusivă a României. În urma folosirii armamentului din dotare nu au fost persoane rănite şi nici nu s-au înregistrat pagube materiale, arată News.ro.

Garda de Coastă a transmi luni că poliţiştii de frontieră au depistat, în zona economică exclusivă a României, un pescador sub pavilion Turcia, care desfăşura activităţi de pescuit ilegal.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

“În data de 14 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, acţionând în baza unei informaţii, au executat o misiune de patrulare cu nava MAI 0201, în zona economică exclusivă a României. Astfel, la o distanţă de aproximativ 48 mile marine de localitatea Sf. Gheorghe, a fost detectat un pescador pavilion Turcia care desfăşura activităţi de pescuit ilegal. Poliţiştii de frontieră de pe nava Gărzii de Coastă au efectuat somaţiile legale pentru oprirea ambarcaţiunii folosind mijloace radio, semnale optico-vizuale şi acustice”, se arată în comunicat.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Sursa citată menţionează că poliţiştii de frontieră au executat foc de avertisment la adresa pescadorului turcesc.

“Având în vedere că pescadorul vizat nu a răspuns somaţiilor, poliţiştii de frontieră au întreprins gradual demersuri specifice, constând în executarea de foc de avertisment prin utilizarea armamentului de la bordul navei. Menţionăm, că pe timpul acţiunii nu a fost rănită nicio persoană şi nu au rezultat pagube materiale”, a mai precizat Garda de Coastă.