VIDEO ȘOCANT - Bărbatul care a atacat un polițist cu un cuțit a filmat LIVE pe Facebook tot evenimentul

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-04-2021 10:55

În noaptea de 1/2 aprilie 2021, un bărbat de 28 de ani, din județul Ilfov, a intrat în curtea Secției 9 Poliție și cu un cuțit l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității. În pofida faptului că a reușit să îl rănească pe polițist la un picior, acesta, cu sprijinul ofițerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat.

Atacatorul a filmat tot evenimentul și făcea „live” pe Facebook. Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a publicat întreaga filmare din care se vede că bărbatul este nervos și merge țintit spre polițist.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

„POLIȚIST=PROFESIE DE MARE RISC! Slăbirea autorității instituțiilor de aplicare a legii, în speța de față, a Poliției, prin varii moduri, conduce la comportamente violente din partea "bombardierilor"”, au spus reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Polițistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Cel în cauză se află in custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea bărbatului de 28 de ani.