Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-04-2021 12:08

Organizatorii festivalul de jazz de la Montreux au confirmat că a 55-a ediţie va avea loc în luna iulie a acestui an şi că la evenimente vor participa spectatori în număr limitat, potrivit news.ro.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, a fost anunţat: „Festivalul va merge înainte, din 2 până în 17 iulie, cu un format care poate fi ajustat şi adaptat în funcţie de situaţia Covid-19. Ca premieră a festivalului, o scenă va fi construită în întregime pe lac”.

Anul trecut, evenimentul nu a avut loc, din cauza pandemiei.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA - Afirmă că ei nu fac parte din organul judiciar și vrea ANULAREA actelor lor în cazul de mare corupție

Scena nouă, amplasată pe lacul Geneva, se va afla la 25 de metri de ţărm, iar capacitatea maximă pentru concertele de aici va fi de 600 de locuri.

Alte trei scene, Petit Theatre, Grand Hall şi Les Jardins, în faţa cărora vor fi mai puţini spectatori, vor găzdui concerte, ateliere şi sesiuni muzicale.

Montreux Jazz Festival 2021 va fi disponibil la nivel internaţional ca eveniment online.