Concert inspirat de creaţiile lui Charlie Parker, la Sala Radio

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-04-2021 15:44

Concertul jazz „Funky Bird”, inspirat de creaţiile lui Charlie Parker, va fi susţinut joi de Big Band-ul Radio şi va fi transmis live, de la ora 19:00, potrivit news.ro.

Evenimentul este conceput în jurul pieselor create de celebrul saxofonist şi compozitor de jazz Charles Parker Jr. (1920 - 1955), cunoscut şi sub porecla „Bird” (pasărea, n.r.). Vor fi interpretate piese ca „Chasing the Bird”, „Cheryl”, „My Little Suede Shoes”, „Now’s the Time” şi „Yardbird  Suite”.

Citește și: BREAKING! OMERTA polițiștilor acuzați de TORTURĂ a fost SPARTĂ

Conceptul evenimentului îi aparţine compozitorului şi dirijorului George Natsis, care propune o reinterpretare în manieră funk a muzicii legendarului saxofonist american, considerat părintele bebop-ului.

Pe scena Sălii Radio, în concertul susţinut fără public, vor urca George Natsis - conducerea muzicală/ pian, Sebastian Burneci  - trompetă/ flugelhorn, Cătălin Milea - saxofon alto, Florian Radu - trombon, Liviu Negru - chitară, Adrian Flautistu - bas, Laurenţiu Zmău - baterie şi Adrian Cojocaru - percuţie.

Concertul va fi transmis în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi online, pe site-urile radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro, şi pe paginile de Facebook ale RRM şi Orchestrele şi Corurile Radio.