Scandal în Grecia: 22 de gimnaşti anunţă că ani de zile au fost supuşi agresiunilor din partea antrenorilor lor

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-04-2021 15:11

22 de foste gimnaste şi foşti gimnaşti au trimis o scrisoare preşedintei Greciei, Katerina Sakellaropoulou, în care se plâng că timp de decenii au fost unor agresiuni "apropiate de tortură" din partea antrenorilor lor, a anunţat cotidianul EfSyn, citat de Le Figaro, potrivit news.ro.

În această scrisoare, gimnaştii evocă practici "dure şi abuzive" datând încă din 1985, printre care înfometarea, abuzurile  psihice şi fizice, dar şi hărţuirea sexuală.

Citește și: BREAKING! OMERTA polițiștilor acuzați de TORTURĂ a fost SPARTĂ

"Pentru prima oară, un număr important de sportivi protestează faţă de abuzurile psihice şi fizice suportate", a declarat avocatul reclamanţilor Alexandros Adamidis.

Potrivit acestei scrisori, antrenorii ar fi pălmuit, lovit, busculat şi ar fi aruncat cu diverse obiecte în sportivi, iar pe unele gimnaste le-ar fi tras de păr.

Federaţia greacă nu a comentat acuzaţiile.