Comisarii superiori din ANPC Argeș care ar fi primit mite modice au fost ARESTAȚI PREVENTIV - Închideau ochii la operatori ce vindeau produse expirate

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 28-05-2021 10:30

Un judecător de drepturi și libertăți a Tribunalului Argeș a stabilit, vineri, arestarea preventivă, pentru 30 de zile a celor doi comisari superiori din cadrul ANPC Argeș, care ar fi primit mită sume modice de la operatori ce practicau vânzarea de produse expirate.

Decizia în cazul celor doi nu este definitivă și poate fi contestată de apărătorii celor doi comisari superiori.

Procurorii DNA de la Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2021, a inculpaților:

Dumitru Constantin Boboc, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` ...

- luare de mită, în formă continuată,

- fals intelectual, în formă continuată,

Paul Constantin Zmafir, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că în perioada februarie – aprilie 2021, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici la efectuarea de controale, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați, ce presta servicii de alimentație publică, își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, lipsea autorizația de funcționare emisă de către D.S.P. Argeș, etc.

Citește și: ÎNREGISTRARE INCENDIARĂ în dosarul șefului de la CI a Poliției Suceava...

La data de 27 mai 2021, inculpații Boboc Dumitru-Constantin și Zamfir Paul-Constantin urmează să fie prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Anterior, în aceeași zi, procurorii anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în opt locații situate pe raza județelor Argeș și Vâlcea, din care două erau la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.