Marcel Ciolacu consideră jenantă situaţia legată de miniştrii care fac campanie pro-vaccinare

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-06-2021 22:40
Actualizat: 01-06-2021 22:41

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cataloghează drept "jenantă" situaţia legată de campania în care miniştrii cabinetului condus de Florin Cîţu fac campanie pro-vaccinare, el susţinând că miniştrii sunt plătiţi "să îşi facă datoria de demnitari". "E jenant, parcă sunt nişe staruri rock (...) E Sofia Loren Raluca Turcan? Eşti Brad Pitt, să vină lumea să te urmeze?", susţine el.

"Nu poţi să accepţi... l-am văzut la televizor, făceau reclamă cu vaccinarea. Măi, oameni buni, noi vă plătim să guvernaţi ţara, să vă faceţi datoria de demnitari. E jenant, parcă sunt nişte staruri rock. Doamna Turcan a ieşit, e cu vaccinarea de parcă nu ne aducem aminte, a participat, când eram toţi închişi în case, nici nu puteam să ieşim pe balcon că luam COVID, dânsa era la domnul Orban în birou”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seară, la România Tv.

El a ironizat-o pe Raluca Turcan în contextul implicării sale în campania pro-imunizare faţă de COVID-19, scrie News.ro.

Citește și: VIDEO Marcel Ciolacu, despre crima de la Arad: 'Marea problemă este precedentul, dacă nu se acționează imediat, se mai poate întâmpla'

"E Sofia Loren Raluca Turcan? Eşti Brad Pitt, să vină lumea să te urmeze?", a spus Ciolacu.

El a catalogat drept "o tâmpenie" ideea organizării unor tombole adresate celor care se vaccinează.

Liderul social-democrat i-a criticat pe deţinătorii portofoliilor din Executiv şi pentru că şi-au delegat atribuţiile.

"Absolut toţi miniştri şi-au delegat semnătura (...) niciunul nu-şi asumă nimic. Ei se ocupă, mai nou, de Congres. Ce facem patru luni de zile până ţin ei congresele, că vedem că domnul Cîţu a început să umble la puşculiţa banului public, nu ai dânsului, să-i împartă”, a mai spus Ciolacu.

Citește și: VIDEO Marcel Ciolacu, după dezvăluirile făcute de procurorul care anchetează alegerile de la Sectorul 1: 'Ele nu mai există. E cea mai mare fraudă'

Mai mulţi miniştri au răspuns provocării premierului Florin Cîţu de a spune ce conţine vaccinul anti-COVID-19 pentru ei. Membrii cabinetului s-au filmat pe câmp, în sala de spectacole, la minister sau pe uliţa unui sat şi au transmis mesaje în care asociază vaccinul cu ideea de libertate, normalitate sau timp petrecut cu familia şi cei dragi.