Klaus Iohannis revine la tema preferată: statul de drept! Cere 'muncă continuă şi vigilenţă' din partea UE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-06-2021 23:51
Actualizat: 03-06-2021 07:09

Uniunea Europeană este "bine echipată să facă faţă provocărilor legate de statul de drept", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, la dezbaterea "Să vorbim despre viitorul Europei" (Let's talk - Future of Europe), la care a participat online.

"Democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale sunt piatra de temelie a Uniunii noastre, cu un impact direct şi foarte semnificativ asupra instituţiilor noastre şi asupra vieţii cetăţenilor europeni. Aceste valori sunt împărtăşite de toate statele membre, reprezentând ţesătura societăţilor noastre şi de asemenea principiile fundamentale proiectate de Uniune în afara graniţelor sale. De asemenea, necesită muncă continuă şi vigilenţă", a arătat el.

Citește și: Profeția lui Klaus Iohannis despre Uniunea Europeană: Cum va arăta peste 10 ani

Iohannis a vorbit de mecanismele de care dispune UE în ceea ce priveşte statul de drept: procedurile de infringement, recomandările de ţară, procedurile legate de Articolul 7 şi recenta condiţionare a bugetului, creată pentru a proteja fondurile europene de încălcările statului de drept.

"Nu în ultimul rând, acestora li se alătură Mecanismul statului de drept, lansat anul trecut. În baza acestei 'truse', care aduce dimensiunea europeană la instrumentele pe care le avem şi le folosim la nivel intern, aş spune că Uniunea este bine echipată să facă faţă provocărilor legate de statul de drept şi ţine de noi toţi să folosim instrumentele ce ne sunt puse la dispoziţie", a punctat preşedintele României.

Citește și: Klaus Iohannis, explicații despre PNNR celor de la PPE: 'Ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale'

Dezbaterea, la care au mai participat preşedintele Grupului PPE, Manfred Weber, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, a fost organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.