Benzema a simţit multă mândrie la revenirea sa în selecţionata Franţei

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 03-06-2021 13:34
Actualizat: 03-06-2021 15:13

Karim Benzema, atacantul echipei Real Madrid, a simţit "multă mândrie" cu ocazia primului său meci în tricoul selecţionatei de fotbal a Franţei, după o pauză de aproape şase ani, miercuri seara, în amicalul câştigat cu scorul de 3-0 în faţa Ţării Galilor, în cadrul pregătirilor pentru participarea la EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie), potrivit Agerpres.

Citește și: Contra-spionajul militar MOBILIZAT în cazul ASASINATULUI din Vest...

"Vin după un sezon dificil, cu multe meciuri, însă m-am simţit bine pe tot parcursul partidei, aşa că este de bun augur pentru perioada următoare", a declarat Benzema, adăugând că a simţit "multă mândrie, multă bucurie, dorinţă de a juca şi de a arăta'', ceea ce a făcut pe teren".

Jucătorul lui Real Madrid a fost ghinionistul serii în partida de la Nisa, în cursul căreia a avut o bară şi a ratat o lovitură de la 11 m, nereuşind să-şi treacă numele pe tabela de marcaj. "Important este că ne-am creat ocazii, am câştigat, iar data viitoare trebuie să ne străduim mai mult, pentru a marca mai multe goluri", a comentat el.

Citește și: DNA Vigilența lui Dragnea TESTATĂ de un intermediar în afacerea penală `vizită la Trump`...

 



"Împotriva unor astfel de echipe, care evoluează cu cinci apărători şi cu un bloc foarte jos, este puţin dificil. Dar avem timp să reglăm toate aceste lucruri la antrenamente. Cred însă că am făcut un meci foarte bun, ceea ce este cel mai important", a mai spus Karim Benzema.

Campioana mondială en titre s-a impus în faţa Ţării Galilor prin golurile lui marcate de Kylian Mbappe (34), Antoine Griezmann (48) şi Ousmane Dembele (79), în condiţiile în care galezii au jucat în zece mai bine de o oră.

Elevii selecţionerului Didier Deschamps vor juca marţi contra Bulgariei, în ultimul test înainte de EURO 2020, unde Franţa va evolua în Grupa E, alături de Germania, Ungaria şi Portugalia, campioana en titre.

Ţara Galilor face parte din Grupa A a EURO 2020, alături de Elveţia, Turcia şi Italia.