Canotorul neozeelandez Mahe Drysdale, dublu campion olimpic la schiff simplu, şi-a anunţat joi retragerea din sport, după ce a ratat selecţia pentru Jocurile de la Tokyo (23 iulie - 8 august), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Drysdale, 42 ani, a cucerit medalia olimpică de bronz la Beijing, înainte de a deveni campion olimpic la Londra şi Rio şi de a obţine alte cinci titluri mondiale în proba individuală.
El a încercat să se califice pentru a cincea sa Olimpiadă, dar a pierdut duelul cu Jordan Parry şi s-a retras din ambarcaţiunea de 8+1.
Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest
''Basmul de a-mi încheia cariera cu a patra medalie la a cincea mea Olimpiadă nu a fost să fie. Nu am reuşit să prind Tokyo, unde intenţionam să pun capăt, dar am ajuns mult mai departe decât aş fi crezut în ultimele zece luni. Cu siguranţă este dezamăgitor că nu voi merge la Tokyo, dar în sport nu există garanţii şi gratuităţi, trebuie să câştigi tot ceea ce realizezi'', a declarat Drysdale într-un comunicat.
Drysdale şi Simon Dickie, care a decedat în 2017, sunt singurii canotori neozeelandezi care au în palmares trei medalii olimpice.
Directorul executiv al Comitetului olimpic neozeelandez, Kereyn Smith, a opinat că Drysdale a fost un lider în canotaj: ''Mahe a creat istoria Noii Zeelande şi a inspirat generaţii cu performanţele sale olimpice remarcabile. Ne va lipsi şi îi mulţumim pentru uimitoare lui moştenire''.