Deşi a retrogradat, Universitatea Cluj va juca sezonul viitor în Divizia A la volei feminin

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-06-2021 11:43

Echipa de volei feminin Universitatea Cluj va evolua sezonul viitor în Divizia A, deşi a retrogradat la finalul stagiunii 2020-2021. ”U” Cluj a profitat de invitaţia FRV, după ce două formaţii din prima ligă s-au retras, potrivit news.ro.

Cluburile CSU Belor Galaţi şi CSU Medicina Târgu Mureş au anunţat că nu vor participa în stagiunea 2021-2022 a Diviziei A, astfel că rămâneau doar 10 formaţii.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

FR Volei a transmis invitaţii de participare către patru formaţii, iar Universitatea Cluj şi CS Dacia Mioveni au răspuns afirmativ.

În timp ce Universitatea Cluj este o prezenţă constantă pe prima scenă a voleiului feminin, Dacia Mioveni se va afla la prima apariţie în Divizia A.