Bianca Ghelber aduce prima clasare pe locul I României, la CE de atletism pe echipe, Liga I, de la Cluj-Napoca

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-06-2021 17:21

Atleta Bianca Ghelber s-a clasat, duminică, pe primul loc în proba de aruncare a ciocanului, la Campionatul European pe echipe, Liga I, de la Cluj-Napoca, potrivit news.ro.

Bianca Ghelber s-a clasat pe prima poziţie cu o aruncare de 71.19 metri, fiind urmată pe podium de Vanessa Sterckendries (Belgia, 69.48) şi de Stamatia Scarvelis (Grecia, 68.76).

Sâmbătă, în prima zi de competiţie, România a mai obţinut două medalii de argint: Adelina Pănăeţ (3.000 metri obstacole) şi Rareş Toader (aruncarea greutăţii).

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

După 22 de probe derulate din 40 în total, România se află tot pe locul 11, cu 106 puncte. Competiţia se încheie duminică seară.

Primele două clasate în Liga 1, competiţia care se derulează la Cluj Arena, vor promova în Superligă, iar ultimele două clasate vor retrograda în liga secundă.

Organizarea CE pe echipe, Liga 1, este coordonată de forul continental de profil, European Athletics, împreună cu FR Atletism, şi este sprijinită de Guvernul României, MTS şi Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.