Scenariu: Anca Dragu merge la Finanțe, Alina Gorghiu preia Senatul

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-08-2021 16:32
Actualizat: 03-08-2021 16:33

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a declarat, marți, la Realitatea PLUS, că a auzit varianta ca USR-PLUS să preia Ministerul de Finanțe prin Anca Dragu, actuala șefă a Senatului, în locul ei urmând să fie instalată Alina Gorghiu (PNL).

  • „Eu am auzit pe surse că ar vrea să o numeasca la Finanțe pe Dragu și în locul ei să vină la conducerea Senatului dna Gorghiu”, a spus Șoșoacă.

Anca Dragu a mai fost ministru de Finanțe în 2015-2017 în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Alina Gorghiu a fost susținută de PNL în 2020 pentru funcția de șef al Senatului.

Premierul Florin Cîţu preia a preluat pe 9 iunie atribuţiile de ministru interimar al Finanţelor, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia ministerială.

Citește și: SURSE - Bătălie dură în PNL pentru Ministerul de Finanțe. Cum vor taberele Cîțu și Orban să-și impună favoritul .