Ludovic Orban neagă orice implicare în dezvăluirea despre Florin Cîțu: 'Habar nu am avut. Cum să plece din zona mea?'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 11-08-2021 14:56
Actualizat: 11-08-2021 22:09

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că informația potrivit căreia Florin Cîțu a fost prins băut la volan în SUA nu vine din echipa sa.

  • „Nu am ce să comentez. Cum să plece din zona mea dacă eu habar nu am avut de subiectul ăsta? E o minciună. Dacă eu habar nu am avut de subiect, de unde să vină de la mine? Păi dacă știa cineva din echipa mea nu-mi spunea mie lucrul ăsta? Habar nu am avut”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîțu a admis miercuri că în urmă cu 20 de ani a fost încarcerat două zile în SUA pentru că a condus sub influența alcoolului. El a pus apariția informației pe seama campaniei interne din PNL: „Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație. Apare acum, în competiția internă din PNL”.