DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Florin Cîțu recunoaște că a condus beat în SUA: 'Am făcut o greșeală acum 20 de ani'. Premierul dă vina pe competiția internă din PNL

Guvernul Romaniei
Florin Citu

Premierul Florin Cîțu a recunoscut miercuri că a condus sub influența alcoolului în SUA. „Am făcut o greșeală acum 20 de ani”, a spus premierul, care a dat vina pe competiția din PNL, având în vedere că informația a apărut abia acum în presă.

„Da, acum 20 de ani a fost vorba de conducerea sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum când este o competiție internă în PNL. (...) A trebuit să-mi vând și mașina atunci și să merg un an de zile pe jos. Nu este un eveniment cu care să mă mândresc, dar asta este. Am primit și în România amenzi de circulație”, a spus Florin Cîțu.

_

Actualul premier al României, Florin Cîțu, ar fi fost încarcerat timp de 2 zile în SUA pentru condus sub influența alcoolului sau drogurilor/legislația americană nu face diferență între ele. Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, Florin Vasile Cîțu ar fi fost reținut 2 zile în anul 2000 și a primit și o amendă de 1000 de dolari americani, susține legalizam.ro

Decizia este a unui judecător american și Cîțu și-a recunoscut fapta mai relatează sursa citată:

Motivul pentru care aceasta știre despre prim-ministrul României iese la iveala dupa 20 de ani, este că Florin Cîțu candidează pentru postul de președinte al PNL. Datorită acestui fapt, sursele noastre politice, care susțin contracandidatul domnului Cîțu, au început să îi sape groapa și ne-au furnizat această informație pe care noi o considerăm de interes public.

Articolul în baza căruia a fost condamnat:

321J.2 Operating while under the influence of alcohol or a drug or while having an alcohol concentration of .08 or more (OWI).

https://bit.ly/3lRsj5u

Site-ul unde puteți vedea detaliile despre dosarul “FLORIN CITU”

www.iowacourts.state.ia.us

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.