Proiectil neexplodat, descoperit în satul Luncaviţa

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 23-10-2021 18:46

Pirotehniştii tulceni ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta au ridicat, sâmbătă, dintr-o zonă apropiată satului Luncaviţa, un proiectil de muniţie neexplodat, potrivit Agerpres.

Proiectilul exploziv fără focos, datând din timpul conflictelor militare, are un calibru de 100 de milimetri şi a fost găsit în apropierea Dunării de un cetăţean care a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE - Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Elementul de muniţie a fost ridicat şi transportat în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

"Reamintim cetăţenilor că, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţie neexplodată, au obligaţia să asigure zona, fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie, şi să anunţe imediat evenimentul la numărul unic de urgenţă 112", se arată într-un anunţ al ISU Delta.