Francezul Ongenda s-a transferat de la FC Botoşani la Apollon Limassol

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 29-01-2022 20:14

Mijlocaşul francez Hervin Ongenda s-a transferat de la FC Botoşani la liderul primei ligi de fotbal din Cipru, Apollon Limassol, a anunţat, sâmbătă, clubul din Insula Afroditei, pe site-ul său oficial. potrivit Agerpres.

Ongenda, care mai avea contract cu FC Botoşani până la finalul sezonului, a semnat o înţelegere valabilă până în mai 2025.

Hervin Ongenda, născut la Paris, în iunie 1995, şi-a început cariera la PSG, pentru care a jucat 11 meciuri şi a marcat un gol. A mai evoluat la Bastia, PEC Zwolle, Real Murcia, FC Botoşani şi Chievo Verona.

Citește și: AUTODETONAREA primarului din Bratovoești îl BAGĂ în CORZI pe Claudiu Manda

Ongenda este aşteptat în Cipru în zilele următoare pentru a efectua vizita medicală care va confirma mutarea, potrivit sursei menţionate.

Apollon Limassol ocupă primul loc în Cipru, cu 35 de puncte (17 jocuri), urmată de AEK Larnaca, 34 p (18 j), şi Aris Limassol FC, 34 p (17 j), etc.

Ongenda este al doilea jucător important care pleacă în această iarnă de la FC Botoşani, după fundaşul Bogdan Racoviţan, la Rakow Czestochowa (Polonia).