Nicolae Ciucă susține proiectul PSD privind hidrocentralele de la Tarnița și Valea Jiului

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 09-02-2022 21:36
Actualizat: 09-02-2022 23:40

Premierul Nicolae Ciucă a declarat într-un interviu la Antena 3 că este de acord cu punerea în funcțiune a hidrocentralelor de la Tarnița și Valea Jiului, proiect inițiat în Parlament de social-democrați. „Trebuie puse in functiune, pentru ca avem nevoie de noi surse de energie”, a afirmat premierul.

Social-democrații au depus în Parlament un proiect de lege pentru scoaterea din zona ariilor protejate a trei hidrocentrale începute și blocate: hidrocentrala de la Răstolnița, începută în 1989 și finalizat în proporție de 92%, respectiv Bumbești și Dumitra din Valea Jiului.