Minor acroşat de o cisternă pe DN 7, la Bujoreni

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 11-02-2022 11:31

Un băiat de 14 ani a fost rănit la o mână după ce a fost acroşat de o cisternă care transporta lapte, în localitatea Bujoreni, pe DN 7, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, minorul se deplasa pe marginea drumului când a fost surprins de autocamion care s-a oprit într-un gard de pe marginea drumului.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

"În urma accidentului au rezultat două victime: un minor care se deplasa pe marginea drumului şi a fost acroşat, acesta suferind o contuzie pe antebraţul stâng şi şoferul care a suferit un atac de panică", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

În zonă se intervine cu o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de la descarcerare şi unul de la SMURD. Traficul în zonă se desfăşoară normal.