Augustin Zegrean, sfat pentru Guvern, după decizia CCR de eliminare a obligativității purtării măștii la exterior

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-02-2022 08:41

Judecătorii CCR au decis, marți, în unanimitate, că este neconstituțional actul normativ care prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Efectul deciziei CCR este că articolul este eliminat din legislație.

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, arată faptul că, până la publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, măsura purtării măștii rămâne în vigoare. El a sugerat Guvernului să vină, în cel mai scurt timp cu o nouă Ordonanță de Urgență și să elimine obligativitatea purtării măștii la exterior, fără a mai aștepta motivarea deciziei CCR. Zegrean consideră că, în acest moment, în rândul oamenilor s-ar putea produce confuzie, iar Guvernul ar fi bine să lămurească situația.

Reacții după decizia CCR

Augustin Zegrean: 'Să nu înțeleagă nimeni că de mâine nu mai trebuie sa poarte mască'

Renate Weber: 'Rămâne obligativitatea purtării în spații închise'

Monica Pop: 'Aici medicii ar fi trebuit să hotărască nu judecătorii'

Alina Gorghiu: 'Obligativitatea a fost în toată lumea. Mi se pare o decizie controversată'

Petre Lăzăroiu explică efectele deciziei CCR privind masca de protecție .

”Drepturile și libertățile fundamnetale nu pot fi afectate prin OUG. Nu poți să obligi un om să poarte mască, doar pentru că așa vrei. Ceea ce au luat ei în discuție, ieri, la CCR a fost legat de faptul că OUG nu avea avizul Consiliului Legislativ și din acest motiv au declarat neconstituțională Ordonanța.

Conform Constituției, după publicarea deciziei CCR, în situațiile acestea, de la data în care decizia intră în vigoare, Guvernul are la dispoziție 45 de zile să pună în acord OUG cu prevederile Curții. Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial totul rămâne așa cum este astăzi.

Soluția ar fi ca Guvernul să dea astăzi OUG prin care să scoată acest text (privind obligativitatea măștii n.r.). Altfel, oamenii vor spune că nu mai doresc să poarte mască, iar polițiștii îi vor putea amenda.

Amenzile care au fost date și care au fost plătite nici nu mai intră în discuție. În discuție vor intra amenzile care au fost contestate, asta pentru că oamenii vor putea spune: uite, am fost amendat în baza unei legi neconstituționale.

Oamenii trebuie să știe că, astăzi, nimic nu s-a schimbat. Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, totul rămâne așa cum prevede OUG în vigoare”, a spus Augustin Zegrean, la Radio România Actualități.