Kelemen Hunor, după anunțul lui Adrian Câciu despre acciza la carburant: 'Nu poţi să anunţi o măsură până nu vezi impactul'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-02-2022 20:41
Actualizat: 23-02-2022 21:20

Vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR) afirmă că este nevoie de "o analiză foarte serioasă" şi de discuţii cu firmele distribuitoare înainte de o eventuală reducere a accizei pentru carburanţi, după ce ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că în coaliție s-a adoptat propunerea privind scăderea temporară cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce prețul la pompă imediat cu peste 1 leu.

„A fost ieri o discuţie în coaliţie, într-adevăr, despre reducerea accizei la carburanţi şi a rămas să nu ieşim până când nu există o analiză foarte exactă, serioasă şi până când nu există o întâlnire între premier şi OMV, Rompetrol şi ceilalţi jucători sau actori de pe piaţă. (...) Toată lumea a fost de acord să căutăm o soluţie, să încercăm să reducem preţul, dar a rămas în discuţie, fiindcă nu poţi să anunţi o măsură până când nu vezi impactul, până când nu vezi cum reacţionează piaţa, până când nu vezi ce efecte va avea acea măsură. Deci a fost această discuţie ieri şi urmează să mai avem o discuţie despre acest subiect, să vedem tot ce înseamnă impact politic, social, financiar", a afirmat Kelemen Hunor miercuri la B1 TV.

Preşedintele UDMR a arătat că nu este „pentru balet mediatic” şi că nu intră în „competiţia” legată de anunţul unor astfel de măsuri.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat miercuri, la 24 de ore după ce ministrul Finanțelor a anunțat înjumătățirea accizei la carburant, că măsura contravine normelor europene.