Supriză în dosarul Gala Bute: DNA, de acord ca Elena Udrea să fie rejudecată/ Pronunțarea, pe 7 aprilie

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-04-2022 20:19
Actualizat: 05-04-2022 11:22

Completul de cinci judecători de la ÎCCJ a amânat pronunțarea pentru joi, 7 aprilie, în cazul rejudecării apelului în dosarul Gala Bute. Spre deosebire de strategia de la termenele precedente, DNA a fost de acord cu rejudecarea. Elena Udrea este apărată în acest dosar de fostul ministru Tudorel Toader.

Pe parcursul judecării acestei căi extraordinare de atac completul de judecată a cerut CJUE să spună dacă judecătorii naționali sunt obligați să respecte decizii CCR când ele contravin dreptului fundamental al Uniunii Europene, întrebări la care CJUE a transmis o hotărâre în luna decembrie 2021.

Astfel, la termenul de luni al procesului, instanța a respins o cerere de amânare și a stabilit repunerea pe rol a cauzei după suspendarea decisă la momentul trimiterii intrebărilor către CJUE.

După repunerea pe rol a dosarului magistrații au dat cuvântul, pe rând procurorului DNA și avocaților inculpaților și a părților civile.

„Considerăm că în prezenta cauză nu este aplicabilă hotărârea CJUE, neexistând riscul de prescripție a răspunderii penale. Eventualul risc sistemic poate sa fie stabilit către legiuitor, care poate să modifice legea. CEDO sancționează prin numeroase decizii faptul constituirii completurilor de judecată cu încălcarea legii. Nu există contrarietate între deciziile CCR și hotărârea CJUE”, a arătat avocatul Elenei Udrea.

În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost condamnată inițial la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind pronunțată pe data de 5 iunie 2018. În urma deciziei CCR prin care s-a constatat nelegala compunere a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, executarea pedepsei a fost suspendată, urmând ca Înalta Curte să stabilească dacă procesul în dosarul „Gala Bute” se reia sau nu din faza apelului.

ÎCCJ a cerut dezlegare inclusiv de la Curtea de Justiție a UE. Pe data de 23 decembrie 2021, CJUE a trimis că dreptul european cu privire la fraude cu banii UE are prioritate față de deciziile CCR. Judecătorii de la ÎCCJ trebuie să stabilească în ce fel se aplică decizia judecătorilor europeni pentru Elena Udrea și pentru ceilalți inculpați din dosar.