Video | Zelenski le face rușilor o propunere-surpriză: Îl oferă Moscovei pe opozantul ucrainean Medvedciuk

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-04-2022 00:59

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, propune Rusiei să îl predea pe șeful consiliului politic al partidului Platforma de Opoziție - Pentru Viață, Viktor Medvedciuk, la schimb cu prizonieri ucraineni.

„Propun Federației Ruse să facă un schimb pentru băieții noștri aflați în captivitate în Rusia. Prin urmare, este important ca agențiile noastre de aplicare a legii și armata să ia în considerare, de asemenea, această posibilitate”, a declarat Zelensky în mesajul său video de marți seara.

Anterior, SBU a anunțat reținerea lui Medvedchuk. În Ucraina, Medvedciuk este suspectat de trădare și deturnare de resurse naționale în Crimeea, precum și de furnizarea de cărbune de pe teritoriile din Donbass la sfârșitul anului 2014 - începutul anului 2015, în valoare de peste 200 de milioane de grivne (aproximativ 7,6 milioane de dolari). El se afla în arest la domiciliu. La sfârșitul lunii februarie, s-a aflat că a fugit.

Cu puțin timp înainte, soția lui Medvedciuk, Oksana Marchenko, a părăsit Ucraina spre Belarus. La scurt timp, ea a anunțat că s-a alăturat partidului soțului său, după ce autoritățile ucrainene au impus sancțiuni împotriva familiei lor.

Medvedciuk susține că președintele rus Vladimir Putin este nașul fiicei sale și neagă orice faptă ilegală.

Despre Viktor Medvedchuk se spunea că ar fi urmat să fie instalat în funcția de președinte al Ucrainei după victoria rușilor.