Pandemia e departe de a fi încheiată: topul județelor unde virusul se transmite alarmant

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 13-04-2022 15:53

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 4 -10 aprilie, 53% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Ilfov şi Iaşi. Potrivit raportului săptămânal de supraveghere publicat miercuri, 41,5% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 50% erau fie imediat după imunizare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

Citește și: Unde dai și unde crapă: The Lancet anunță că un vaccin antimeningită protejează de gonoree

Conform raportului, 35,3% dintre decese s-au înregistrat în Bucureşti, Braşov, Constanţa, Galaţi şi Alba, iar 73,6% dintre acestea au fost la persoane nevaccinate. De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent, 86,4% dintre decese au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,6% la bărbaţi. Conform INSP, 93,6% dintre pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 care au murit aveau cel puţin o comorbiditate asociată.