Ludovic Orban, după ce Digi24 l-a dat afară pe CTP: 'Digi a devenit U.M. Digi? Mesajul este simplu - cine cârtește contra proiectului lor, zboară de pe sticlă'

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 07-06-2022 17:01

Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, critică Digi24 pentru concedierea jurnalistului Cristian Tudor Popescu, cel care era protagonistul emisiunii „Cap limpede”.  „Digi a devenit U.M. Digi?”, scrie Orban pe Facebook, amintit că CTP a criticat în ultima sa emisiune proiectele legilor securității naționale.

„Cristian Tudor Popescu a fost anunțat că emisiunea de săptămâna trecută a fost ultima sa emisiune la postul de televiziune Digi 24. La această ultimă emisiune, CTP, în stilul său caracteristic, a făcut praf legile securității. Orice om normal la cap poate să tragă concluzia că postul Digi 24 nu mai suportă ca cineva să apară pe post dacă îndraznește să critice aberațiile antidemocratice din pachetul de legi pregătit pe șestache de mai- marii serviciilor, sub patronajul lui Iohannis. Ce este asta? CENZURĂ! PE FAȚĂ!

Execuția unui jurnalist de talia lui Cristian Tudor Popescu are și semnificația unei amenințări către toți jurnaliștii independenți. Mesajul este simplu: cine cârtește contra proiectului lor, zboară de pe sticlă.

Mă mai uitam uneori la Digi24, dar de astăzi am să procedez așa cum procedez de mult cu A3. Schimb canalul instantaneu dacă nimeresc din greșeală.

Cât despre legile securității, rămâne cum am stabilit. Suntem cu ochii în patru și suntem pregătiți să ne batem pe viață și pe moarte pentru drepturile și libertățile noastre”, scrie Ludovic Orban pe Facebook.