Niculae Bădălău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 28-11-2022 15:09
Actualizat: 28-11-2022 15:20

Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia a fost anunțată de Curtea de Apel București. Fostul senator PSD a fost inițial reţinut, duminică seară, de DNA, după ce a fost într-un dosar de dare de mită şi trafic de influenţă.

Bădălău a fost adus luni încătușat în fața judecătorilor.

De asemenea, tot în acesst dosar, Elena Matache a primit arest la domiciliu.

Decizia în cazul lui Bădălău nu este definitivă, el având opțiunea să facă apel.

Procurorii DNA susţin că Bădălău  ar fi promis, în total, 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, chiar şi pentru lucrări neconforme.

Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme. Curtea de Conturi a transmis că susţine actul de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu reglementările incidente. Instituţia precizează că membrii Curţii şi auditorii publici externi sunt suspendaţi din funcţii în momentul trimiterii în judecată.