Patriarhia România, după parada LGBT: 'Noțiunea de familie este luată cu asalt, încercându-se atașarea oficială de homosexualitate'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 30-07-2023 20:16
Actualizat: 30-07-2023 20:18

Homosexualitatea a fost, este și va rămâne nefirească, fiind unul dintre păcatele orientate împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens moral și spiritual profund, transmite Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Bănescu susține că a fost solicitat un punct de vedere al Patriarhiei despre recentele manifestații publice LGBT și contramanifestațiile provocate de acestea. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei lasă să se înțeleagă că Biserica Ortodoxă nu aprobă nici acțiunile întreprinse de Gigi Becali pe Calea Victoriei.

„Stilul e omul. Creștinismul și Biserica evită cu discernământ ridicolul, grotescul, manifestările stridente și zgomotoase. Evident, homosexualitatea a fost, este și va rămâne ne-firească, fiind unul dintre păcatele (ratările) orientate împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens moral și spiritual profund. În homosexualitate, ca și în orice păcat sau viciu al nostru, nu există un sens. Acesta este totdeauna unul ascendent, meta-fizic și nu se confundă cu plăcerea și individualismul mărginite de biologic”, arată purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Homosexualii iau cu asalt noțiunea de familie

Potrivit acestuia, omul este o ființă liberă, rațională, datoare să-și umple viața cu sens. Bănescu denunță tentativa de confiscare a ideii de familie de către activiștii LGBT.

„Noi toți reușim asta în grade diferite sau deloc. În miezul creștinismului se află libertatea responsabilă, iubirea (agapică) și fidelitatea față de Adevăr/ Hristos și cuvintele Lui din Evanghelii. Credința, speranța și dragostea orientate spre C/celălalt sunt cartea de vizită a oricărui creștin real, deci realist. Ofensiva ideologiei pansexualiste/ lgbt-iste prin care noțiunile de „căsătorie” si „familie” sunt luate cu asalt, încercându-se forțarea lor și atașarea oficială de homosexualitate este și va fi totdeauna denunțată ferm de Biserica Ortodoxă.

Întrucât căsătoria/ familia rezultată din ea este o instituție multimilenară care a fost rezervată dintotdeauna și în toate culturile lumii exclusiv unirii firești dintre un bărbat și o femeie, o instituție fondată pe rațiuni adânci, inclusiv înalt spirituale, legate de mersul omenirii înainte”, mai afirmă Bănescu.