USR, în alianță cu lideri care au votat DA la referendum, la fel ca Elena Lasconi

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 05-11-2023 23:31

"Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii", a transmis președintele USR, Cătălin Drulă.

Elena Lasconi este sancționată de propriul partid în urma declarațiilor legate de votul la referendumul organizat de Coaliția pentru familie. Fiica acesteia, Oana Lasconi, a fost cea mai vehementă: „Sunt în şoc şi absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat DA la referendumul Coliţiei pentru Familie pentru a susţine aşa-zisa familie tradiţională. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiică a ei."

Însă Cătălin Drulă are și alte decizii de luat, având în vedere faptul că a intrat în alianță cu PMP și Forța Dreptei, iar ambii lideri au votat pentru familia tradițională.

Ludovic Orban: "Și eu am votat DA la referendumul pentru familie. Pentru mine este foarte greu de înțeles de ce Elena Lasconi ar trebui să fie sancționată pentru că a votat așa cum îi este credința și pentru că a spus adevărul despre cum a votat atunci când a fost întrebată."

Eugen Tomac declara la momentul referendumului că a votat pentru familia tradițională pentru că așa îi dictează conștiința.