Primele declarații ale patronului firmei care efectua săpături la internatul din Odorheiu Secuiesc

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 19-12-2023 10:31
Actualizat: 19-12-2023 10:33

Un elev a murit și alți trei cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani sunt răniți după ce un perete al internatul Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc s-a surpat luni și i-a prins pe copii sub dărâmături.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că reprezentanții unei societăți comerciale ar fi executat o lucrare de amenajare a terenului din jurul internatului care funcționa într-o clădire închiriată de la Biserica Romano-Catolică.

Patronul firmei care executa lucrări, , Laszlo Sandor, a afirmat într-o declarație transmisă marți de Antena 3:

  • „Îmi pare rău, da, sigur, este o problemă mare, a murit un băiat. Dimineață, da, am dat ordin oamenilor (să înceapă săpăturile în zona internatului). La 10, ieri, și la 12-13 (le-am spus) să fie gata. Au săpat cu excavator. Colegul a văzut că de sus cade niște tencuială”.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă în cazul peretelui care s-a prăbușit peste copiii din internatul care adăpostea 100 de elevi.