Marcel Ciolacu explică Revoluția de la 1989 pe înțelesul tinerilor: Libertatea asta care azi li se pare normală...

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 21-12-2023 10:18

Premierul Marcel Ciolacu explică pe înțelesul tinerilor din România evenimentele din decembrie 1989, când România a scăpat de sub regimul comunist, printr-o Revoluție violentă. În prezent, crimele de la 1989 rămân un mister pentru că nimeni nu știe cine a tras asupra celor care au ieșit în stradă pentru libertate, sătui de umilințe.

Ceea ce se știe și istoria nu poate șterge e numele celor care au murit atunci pentru ca românii de astăzi să poată fi liberi.

"Am un mesaj pentru tinerii din România să știe că această libertate pe care o au astăzi și li se pare firească a fost plătită cu viețile a mii de eroi", a declarat Ciolacu.