Decizie definitivă pentru Dumitru Buzatu: procesul în dosarul mitei nu va fi strămutat

Autor: George Traicu
Publicat: 05-03-2024 13:52
Actualizat: 05-03-2024 13:56

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins, marţi, solicitarea de strămutare a dosarului fostului preşedinte al Consiliului Judeţean şi lider al PSD Vaslui Dumitru Buzatu, notează Agerpres.


"În baza art. 74 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul Buzatu Dumitru, privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2562/89/2023/a1 înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul Buzatu Dumitru la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat", se arată în decizia instanţei.

Decizia este una definitivă.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, în luna septembrie a anului trecut, când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu. Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Dumitru Buzatu se află în arest preventiv la Penitenciarul Vaslui.

Dumitru Buzatu cere strămutarea procesului: Judecătorii din Vaslui ar fi subiectivi, influențați de opinia publică și preiau copy-paste argumentele DNA

 

Cererea de strămutare

Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, a cerut strămutarea judecării măsurilor și excepțiilor dispuse de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. Prin cererea redactată de avocatul Cristian Winzer se cere strămutarea de la Tribunalul Vaslui la Tribunalul Iași.

Principalele argumente din cererea de strămutare prezentată de Dumitru Buzatu se bazează pe suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Tribunalului Vaslui este afectată. Această suspiciune este motivată de mediatizarea excesivă a cazului, care a generat o percepție publică defavorabilă și presiune asupra instanței. Buzatu argumentează că această situație compromite dreptul la un proces echitabil, justificând necesitatea strămutării judecării cauzei la Tribunalul Iași, pentru a asigura condiții de imparțialitate și obiectivitate în soluționarea dosarului.