Liviu Dragnea recunoaşte EŞECUL electoral al ordonanţei traseiştilor

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-11-2014 12:22

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2014, care a permis migraţia politică a primarilor, nu le-a adus niciun beneficiu electoral social-democraţilor, susţine vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD. Acesta susţine că trecerea primarilor la alt partid nu a însemnat şi o migraţie a electoratului, iar cei care au susţinut altceva nu se pricep la politică.

Întrebat câte procente i-au adus lui Victor Ponta ordonanţa 55, Dragnea a răspuns: "Evaluarea mea e că nu a adus niciun procent. Dacă ar fi avut vreun efect, aşa cum a ţipat lumea, ar fi trebuit să câştigăm în judeţele în care am luat primari. Cine a făcut evaluarea a dovedit că habar nu are de dinamica politică, nu are nicio legătură."

Situaţiile din câteva judeţe demonstrează că migraţia primarilor nu a avut un efect electral foarte mare. În judeţul Timiş, spre exemplu, PSD a luat aproape 20 de primari de la ACL, însă Iohannis a obţinut peste 40% din voturile timişenilor. În judeţul Hunedoara, ACL a luat mai mulţi aleşi de la PSD, însă Victor Ponta s-a clasat pe primul loc.

Vezi şi: HARTA TRASEISMULUI - Cei 3.000 care s-au culcat cu Iohannis și s-au trezit cu Ponta