Mutare a PLR: Cinci dintr-o lovitură

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-04-2015 21:20
Actualizat: 27-04-2015 21:46

Cinci consilieri locali din Drobeta Turnu Severin au trecut oficial, luni, în rândurile Partidului Liberal Reformator (PLR), a declarat preşedintele filialei Mehedinţi a formaţiunii, deputatul Viorel Palaşcă.

Citește și: Lovitură IMENSĂ de imagine pentru Klaus Iohannis: Întâlnire importantă în mai

Potrivit acestuia, cei cinci fac parte din grupul celor nouă aleşi locali proveniţi din rândurile Partidului Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal care în luna octombrie 2014 au decis să formeze un grup al independenţilor în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.

Citește și: Ce a discutat Klaus Iohannis cu românii din Italia

"Prin venirea celor cinci consilieri, PLR va deveni o voce în judeţul Mehedinţi. Nu ne interesează jocurile de culise, dar împreună vom construi proiecte pentru programul economic-social al municipiului reşedinţă de judeţ, Drobeta Turnu Severin", a susţinut Palaşcă.

Citește și: PREMIERĂ Klaus Iohannis, primit fără garda de onoare și fără imn de președintele Italiei

El a adăugat că, din punct de vedere politic, consilierii Romică Vîlcu, Renata Nanciu, Constantin Bolocanu, Octavian Ungureanu şi Marian Calindoţoiu se vor situa foarte aproape de grupul majoritar format de consilierii social-democraţi, "cu condiţia să se promoveze priorităţile comunităţii", transmite agerpres.ro