Predoiu: Ponta vrea sa-i pacaleasca pe romani

Autor: Dinca Irina, Redactor
Publicat: 28-05-2015 10:15
Actualizat: 28-05-2015 10:57

Guvernul Ponta se pregateste sa dea piept cu motiunea de cenzura pe 5 iunie. Liberalii incearca sa darame Executivul, nemultumiti ca puterea tergiverseaza adoptarea legii care sa permita cetatenilor din strainatate sa-si exprime dreptul la vot, prin corespondenta. Acuzatiile vin din partea prim-vicepresedintelui PNL Catalin Predoiu.

"Știm foarte bine că domnul Ponta refuză în continuare să recunoască acest drept românilor, că nu are nici cea mai mică intenție să treacă legea, că vrea să ne ducă cu preșul așa cum duce cu preșul problema Șova în Senat, că sunt comunități locale în țară care nu au reprezentant (n.n. în Parlament) pentru că nu vrea domnul Ponta să facă alegeri - că nu vrea dânsul, ce să facem.

Citeste si: UDMR intre DA si NU in privinta sustinerii motiunii PNL

Toate aceste indicii clare ne-au format convingerea că domnul Ponta vrea să păcălească românii, să ne păcălească pe noi, să păcălească pe toată lumea. Or, noi nu dorim acest lucru. Și unul dintre scopurile moțiunii este acesta: de a obține satisfacție pe tema legii. Adică, cu alte cuvinte, mie nu mi-ar părea rău să-l văd pe domnul Ponta că spune "Știți ceva, mai bine hai să nu riscăm, hai să trecem legea.". S-ar câștiga un bun pentru români, nu pentru ei", scrie Catalin Predoiu pe pagina sa de facebook.

Citeste si: Liberalii incearca usa la UNPR

Chiar daca liberalii nu vor sa recunoasca, sansele adoptarii unui astfel de document sunt destul de mici, in conditiile in care opozitia nu a demonstrat pana acum ca este suficient de unita pentru a invinge majoritatea parlamentara condusa de PSD.