Asta e adevărata BOMBĂ în dosarul Udrea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 20-10-2015 16:20
Actualizat: 20-10-2015 16:27

Adevărata bombă în dosarul nou făcut de DNA la adresa deputatei Elena Udrea nu sunt acuzațiile, ci cine se află între denunțători. Ei bine, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, este denunțător în noul dosar pentru care procurorii anticorupție cer încuviințarea reținerii și arestării preventive, pentru o mită de 4,7 milioane de euro, susțin surse judiciare pentru România liberă. Cocoș are calitatea de martor în acest dosar.

Citește și: Elena Udrea revine cu noi detalii despre noul său dosar: Cine a turnat-o iar la DNA

Udrea este acuzată de procurorii anticorupție de instigare la abuz, luare de mită, trafic de influență și fals în declarația de avere, în legătură cu scoaterea vilei Săbărel din Eforie Sud din patrimoniul Carmen Silva și vânzarea sub valoarea pieței a terenului aferent imobilului, adică a 386 metri pătrați, a cerut bani pentru lucrările de renovare a vilei, precum și pentru intabularea vilei și a terenului pe numele SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare.

Citește și: Nou dosar si cerere de arestare pentru Elena Udrea