Alerte cu bombă și violențe la cel mai mare marș unionist de la Chișinău / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-03-2016 18:15
Actualizat: 27-03-2016 19:24

Mii de persoane au participat duminică la Chişinău la un marş unionist cu ocazia marcării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, informează MOLDPRES. Din nefericire, au fost două alerte cu bombă și violențe provocate de cei care se opun unirii.

Cei prezenţi la eveniment s-au adunat iniţial la un miting în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet 'Maria Bieşu', unde au cerut unirea celor două state.

Citește și: Ultima şmecherie pentru fumat legal în baruri: Ce au decis patronii

"Unirea este inevitabilă pentru că aşa vrea Dumnezeu, însă de noi depinde cât de repede se va produce aceasta. Ţara întregită este cea mai mare avere pe care o putem lăsa copiilor noştri, iar Prutul niciodată nu a fost o graniţă şi nu trebuie să fie frontieră între românii de aici şi românii de acolo", a declarat, citat de MOLDPRES, Nicolae Dabija, reprezentant al aşa-numitului grup de iniţiativă al Sfatului Ţării 2.

"Trebuie să plecăm de aici cu un singur gând - unirea este inevitabilă. Ne-am adunat în inima Chişinăului pentru a scrie istorie şi ne bucurăm că suntem din ce în ce mai mulţi, mai puternici şi mai uniţi", a afirmat coordonatorul Blocului Unităţii Naţionale, Constantin Codreanu.

Citește și: DEZVĂLUIRI dure din Dosarul DNA în care se cere arestarea lui Ghiță. Dovada implicării lui Ponta

Potrivit Platformei Unioniste Acţiunea 2012, 50.000 de persoane au participat duminică la ceea ce a fost descris drept "cel mai amplu marş unionist de la Chişinău".

Participanţii la marş au salutat constituirea Sfatului Ţării 2, forul reprezentantiv al unioniştilor din Republica Moldova, care a adoptat foaia de parcurs a reunificării până în 2018, se arată într-un comunicat al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

Citește și: O 'să-i sară-n cap' toată lumea după declaraţia asta: Ce a spus Traian Băsescu

'Suntem din ce în ce mai mulţi, iar vocea noastră se aude tot mai puternic. În această zi de sărbătoare, la împlinirea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, avem de transmis un mesaj: vom spori eforturile pentru ca centenarul Unirii să ne găsească întregi ca neam', a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

Obţinerea consensului politic prin care partidele politice parlamentare convin asupra ideii de îndeplinire a reunificării, informarea partenerilor euroatlantici privind opţiunea naţiunii române şi explicarea avantajelor pe care reîntregirea României ar aduce-o lumii transatlantice, aprobarea de către Parlamentul de la Bucureşti a principiilor reunificării sunt câteva etape ale foii de parcurs pe care unioniştii vor să le realizeze până în 2018.

La data de 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. La 28 iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Citește și: Avertismentul lui Sebastian Ghiță: Chestiunea cu cartelele pre-pay ne va exploda în față!