Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amplă manifestaţie anti-imigranţi la Pretoria, pe fondul violenţelor xenofobe

Sute de sud-africani s-au adunat vineri la Pretoria, pentru un marş anti-imigranţi sub tensiune, după violenţe care au reanimat spectrul revoltelor xenofobe sângeroase din 2008 şi 2015, relatează jurnalişti ai AFP, potrivit agerpres.

Reuniţi la apelul unui grup de locuitori dintr-un district al oraşului, manifestanţii îi acuză pe străini, într-un context de şomaj ridicat şi de sărăcie, că fură locurile de muncă ale sud-africanilor şi încurajează criminalitatea.

Citeşte şi: SCANDAL la Washington. FBI se ia la trântă cu oficialii de la Casa Albă

Timp de două săptămâni, zeci de clădiri ocupate de străini, în special din Nigeria, şi suspectate că sunt folosite ca bordeluri sau pentru trafic de droguri, au fost incendiate de localnici furioşi la Johannesburg şi Pretoria. Aceste incidente nu au făcut nicio victimă, potrivit autorităţilor.

Vineri dimineaţa, locuitorii din Atteridgeville, scena unora dintre aceste incidente, au înălţat baraje de pneuri incendiate şi au blocat accesele în acest cartier din Pretoria, potrivit mass-media locale.

Importante efective ale poliţiei au fost de asemenea desfăşurate în jurul Ministerului de Interne, punctul final al marşului.

Într-o declaraţie difuzată de serviciile sale cu câteva ore înainte de manifestaţie, preşedintele Jacob Zuma a 'condamnat în mod ferm actele de violenţă şi i-a îndemnat pe cetăţenii sud-africani şi cei străini la cumpătare'.

Joi, ministrul de interne al Africii de Sud, Malusi Gigaba, le-a cerut la rândul său 'tuturor sud-africanilor să ia distanţă faţă de retorica sau acţiunile xenofobe'.

Aceste violenţe au suscitat o criză diplomatică în relaţia cu Nigeria, ţară ai cărei cetăţeni sunt principala ţintă a acestor incidente.

Citeşte şi: Viktor Orban CRITICĂ dur UE. Graniţa cu România şi Croaţia va fi un COŞMAR al aşteptării

Abuja l-a convocat joi pe ambasadorul sud-african pentru a-i aduce la cunoştinţă 'profunda preocupare' şi a cere măsuri de protecţie 'pentru viaţa şi bunurile străinilor'.

'Ne este frică, pentru că îi cunoaştem pe sud-africani', a mărturisit joi seara, pentru AFP, un imigrant în Pretoria, Alain Bome, 47 de ani, originar din Republica Democrată Congo. 'Am decis să nu ieşim din casă', a adăugat el.

Violenţele anti-imigranţi sunt recurente în Africa de Sud. În 2015, şapte persoane au fost ucise în timpul unor atacuri ce au vizat magazine aparţinând străinilor în Johannesburg şi Durban. În 2008, revolte xenofobe s-au soldat cu moartea a 62 de oameni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.