Ana Birchall a intrat în vizorul SUA pentru legături cu un martor-cheie din scandalul Ucraina

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-11-2019

Actualizat: 28-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasadorul SUA în Uniunea Europeană, Gordon Sondland, a provocat îngrijorarea Consiliului Național de Securitate (NSC) al Statelor Unite pentru legăturile sale apropiate cu fostul ministru PSD al Justiției, Ana Birchall, potrivit publicației americane Daily Beast, care citează surse din NSC.

Sondland este un martor-cheie în ancheta despre Ucraina din cadrul procedurii de demitere a lui Donald Trump.

Ambasadorul american ar fi încercat să îi aranjeze lui Birchall mai multe întâlniri cu oameni-cheie din SUA și că Birchall ar fi mers la Casa Albă, anul trecut, fără programare.

Contactată de publicația americană, Birchall a zis că nu este adevărat.

Sursele ziariștilor de peste Ocean susțin că Birchall ridică semne de întrebare pentru că a fost o susținătoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri