Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ana Birchall susţine menţinerea unor alocări adecvate pentru finanţarea politicii de coeziune

inquamphotos.com / Octav Ganea
ana birchall

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, l-a primit, luni, pe ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, Ramiro Fernandez Bachiller, discuţiile vizând perspectivele Cadrului Financiar Multianual post-2020, precum şi viitorul politicii de coeziune, a informat Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat. "Doresc să reafirm interesul pentru multiplicarea dialogului sectorial pe aspecte vizând negocierile referitoare la Cadrul Financiar Multianual post-2020 şi pentru menţinerea unor alocări adecvate în finanţarea politicilor tradiţionale ale UE, precum politica de coeziune şi Politica Agricolă Comună, ca vectori ai procesului de integrare şi reducere a decalajelor economice la nivelul Uniunii", a declarat Ana Birchall.

Întrevederea s-a concentrat pe cooperarea dintre România şi Spania pe subiectele de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv procesul de negociere privind ieşirea Marii Britanii din UE, politicile privind creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Ministrul delegat a salutat eforturile autorităţilor spaniole de a sprijini comunitatea de români ce lucrează, studiază şi trăieşte pe teritoriul Spaniei, reiterând întreaga deschidere pentru a identifica soluţiile adecvate pentru consolidarea integrării.

De asemenea, Ana Birchall a vorbit despre măsurile şi instrumentele care consolidează securitatea cetăţenilor europeni, dar şi despre protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene. Oficialul român a reafirmat sprijinul României pentru identificarea celor mai bune soluţii în gestionarea fenomenului migraţionist, subliniind importanţa gestionării problemei prin cooperare cu statele de provenienţă şi de tranzit. "România este determinată să sprijine activ un proiect politic de consolidare a Uniunii Europene întemeiat pe respectul valorilor fundamentale şi al principiilor fondatoare, care să consolideze încrederea în interiorul Uniunii, atât între statele membre, cât şi la nivelul cetăţenilor", a mai precizat Birchall. În cadrul discuţiilor a fost evocat şi subiectul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, ministrul delegat vorbind despre hotărârea ţării noastre de a asigura o preşedinţie de succes, care să faciliteze avansarea agendei europene şi să promoveze interesele comune ale statelor membre, conform Agerpres.

De asemenea, oficialul român a primit invitaţia de a efectua o vizită la Madrid în vederea susţinerii unei întrevederi bilaterale cu omologul spaniol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.