Mai mulți scriitori, și nu numai, au reacționat după ce Academia Română nu a vut să-l primească în for pe Mircea Cărtărescu. Ana Blandiana a postat pe contul de Facebook un mesaj dur. Scriitorul Radu Vancu a reacționat și el și spune că argumentele împotriva lui Cărtărescu i se par incredibile.
„Propunerea de a fi primit în Academie unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în viaţă, votat în unanimitate de secţia de specialitate a putut declanşa sub această cupolă un val de însemnătăţi de o asemenea violenţă. Primit sau nu în Academie Cărtărescu rămâne acelaşi scriitor, dar această pată de pe imaginea Academiei, încă una pe lângă atâtea de la 1948 încoace nu se va şterge.
Mă simt profund umilită de faptul că sunt obligată (obligată de mine însămi, de propria mea conştiinţă) să iau cuvântul în adunarea generală a Academiei Române împotriva unei asemenea revărsări de ură, de vulgaritate, de calomnie şi obscurantism care m-a întors în timp pe vremea revistei „Săptămâna” şi revistei „România Mare”. Ani de zile am fost atacată în acelaşi stil şi cu aceeaşi violenţă şi nu am răspuns niciodată pentru că mi se părea mai uşor să suport calomnia decât să mă cobor şi să mă murdăresc combătând-o. Acum însă nu este vorba de mine şi oricât ar părea de ciudat nu este vorba nici de Cărtărescu”, a scris pe Facebook Ana Blandiana.
Apoi a continuat.
„Am luat cuvântul ca să mă adresez oamenilor de ştiinţă care ocupă majoritatea locurilor de sub această cupolă, savanţilor care nu au timp să citească romane de 1000 de pagini chiar dacă sunt traduse în multe limbi şi iau mari premii internaţionale aşa cum nici eu nu le citesc pentru că nu le-aş înţelege operele, dar asta nu m-a împiedicat să-i votez cu inima zvâcnind de mândrie pe când le numărau în cv-uri sutele de citări internaţionale. Slujim fiecare în felul nostru valoarea din care ne construim nu numai propriul destin ci şi destinul ţării noastre. Am luat cuvântul ca să vă conjur să nu vă lăsaţi manipulaţi de ură, invidie, frustrări care sunt tot atâtea urme de luptă împotriva valorii, să vă împiedic să nu mai aşezaţi încă o pată pe lângă atâtea altele de după 1948 pe obrazul Academiei Române”, a mai transmis Ana Blandiana.
"O mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist"
Radu Vancu este de părere că „aşa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naţionalismului extremist de rit georgist. Ceea ce, dacă e adevărat (& Academia nu-mi dă motive să cred că nu e), e un eşec al tuturor conducerilor Academiei din '90 până azi”.
Comentează